ANUNT IMPORTANT UAT Comuna Dofteana
Turul României la Ciclism Etapa a III-a
Vă informăm că, în data de 11 septembrie 2026, comuna Dofteana va fi tranzitată de Turul României la Ciclism, în cadrul Etapei a III-a a competiției.
Plutonul de cicliști va traversa localitățile Dofteana și Bogata, pe DN 12A, în intervalul orar estimat 12:00 – 12:20.
Îi invităm pe cei care doresc să fie spectatori să se bucure de acest eveniment sportiv, dar, în același timp, îi rugăm să respecte câteva măsuri importante pentru siguranța tuturor:
să nu pătrundă pe partea carosabilă și să nu perturbe desfășurarea competiției;
copiii să fie permanent supravegheați de adulți;
să fim atenți la trecerea cicliștilor și a caravanei oficiale;
să ne asigurăm că animalele de companie sau cele domestice nu ajung pe carosabil;
să respectăm indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine.
Haideți să fim alături de cicliști și să demonstrăm că și comuna Dofteana știe să primească și să susțină un eveniment sportiv de asemenea amploare!
admin
Comments (0)